Mecanism economico-financiar

Administrația Națională «Apele Române» este operator unic pentru resursele de apă de suprafață naturale sau amenajate, indiferent de deținatorul cu orice titlu al amenajării, și pentru resursele de apă subterană, indiferent de natura lor și a instalațiilor aferente, scop în care alocă dreptul de utilizare a resurselor de apă cu potențialele lor naturale, în condițiile legii, cu excepția celor prevăzute expres în reglementările specifice în vigoare.

Odată cu aderarea României la UE, a trebuit să se pună în aplicare Directiva Europeană 2000/60/CE prin care se statutează ca principii de bază in gospodărirea apelor următoarele:

· Recuperarea integrală a costurilor managementului apei (cantitate şi calitate);

· Utilizatorii finali de apă plătesc (operatori de gospodărire comunală, operatori economici industriali, operatori economici producători de energie electrică, irigaţii, acvacultură-piscicultură);

· Poluatorii apei (sub orice forma de poluare) plătesc;

· Stimularea utilizatorilor de resursă de apă în vederea protecţiei acesteia.

Pentru punerea în aplicare a acestor principii, este necesară implementarea mecanismului economic care s-a aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale „Apele Române”, cu modificările și completările ulterioare.

Mecanismul economic specific în domeniul gospodăririi cantitative și calitative a resurselor de apă include sistemul de contribuții, plăți și penalități, ca parte a modului de finanțare pe principii economice a Administrației Naționale “Apele Române“, în scopul asigurării resursei de apă, atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ, în conformitate cu art.4 alin (5) din Ordonanța de Urgențăa Guvernului nr.107/2002 privind înființarea Administrației Naționale „Apele Române” aprobată cu modificările și completările ulterioare.

Administraţia Naţională «Apele Române» aplică sistemul de contribuţii, plăţi, tarife şi penalităţi specifice de gospodărire a resurselor de apă, tuturor utilizatorilor de apă, indiferent de deţinătorii cu orice titlu ai amenajărilor şi instalaţiilor.

Sistemul de contribuții, plăți și penalități se bazează pe principiile utilizatorului, respectiv poluatorul plătește, în funcție de activitățile prestate, precum și pe principiul privind folosirea rațională a resurselor de apă

Penalităţile se aplică acelor utilizatori de apă la care se constată abateri de la prevederile reglementate, atât pentru depăşirea cantităţilor de apă utilizate, cât şi pentru concentraţiile de substanţe impurificatoare evacuate în resursele de apă. Cuantumul contribuţiilor specifice de gospodărire a resurselor de apă, a tarifelor şi penalităţilor este prevăzut în legislația în vigoare şi se reactualizează periodic prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale din domeniul apelor.

În conformitate cu Legea Apelor nr. 107/2002, cu completările și modificările ulterioare, Administrația Națională “Apele Române“ este singura instituție în drept să aplice sistemul de contribuții, plăți și penalități pentru activitățile specifice de gospodărire a apelor tuturor utilizatorilor, indiferent de deținătorul cu orice titlu al amenajării, precum și din sursele subterane, cu excepția apelor geotermale.

Conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale „Apele Române”, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 404/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se prevăd următoarele contribuţii specifice:

Contribuţia pentru utilizarea resurselor de apă pe categorii de resursă şi utilizatori;
Contribuţia pentru primirea apelor uzate în resursele de apă;
Contribuţia pentru potenţialul hidroenergetic asigurat prin barajele lacurilor de acumulare din administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române”;
Contribuţia pentru exploatarea agregatelor minerale din albiile şi malurile cursurilor de apă.

Pentru fiecare din cele expuse de mai sus, utilizatorii de apă trebuie să depună la Administrația Națională ”Apele Române”, sau, după caz, la Administrațiile Bazinale de Apă, unitățile sale din subordine, în funcție de locul unde își desfășoară activitatea, documentele necesare în vederea obținerii actelor de reglementare. În vederea depunerii actelor necesare reglementării (avizare, după caz, autorizare), utilizatorii de apă vor consulta Legea Apelor nr. 107 din 2002, cu modificările și completările ulterioare, HG nr. 1202 din 2 decembrie 2010, privind actualizarea cuantumului contributiilor specifice de gospodărire a resurselor de apă, precum și Ordinele:

Ordin nr. 799 din 6 februarie 2012 privind aprobarea Normativului de conţinut al documentaţiilor tehnice de fundamentare necesare obţinerii avizului de gospopdărire a apelor şi a autorizaţiei de gospodărire a apelor. ;
ORDIN nr. 662 din 28 iunie 2006 privind aprobarea Procedurii și a competențelor de emitere a avizelor și autorizațiilor de gospodărire a apelor.

 




DESPRE NOI